Lui Timotei i se încredinţează sarcina de a păzi porunca. Unii cred că asta se referă la porunca de a lupta „lupta cea bună”, menţionată anterior. Alţii susţin că se referă la întreaga sarcină pe care i-a încredinţat-o Pavel lui Timotei în această epistolă. Iar alţii cred că porunca este mesajul evangheliei sau revelaţia lui Dumnezeu, aşa cum ne este dată în cuvântul lui Dumnezeu. Noi credem că este sarcina de a menţine adevărul despre credinţa creştină.
Sintagma: fără pată şi fără vină se aplică în cazul lui Timotei, mai degrabă decât al poruncii. În păzirea poruncii, Timotei trebuie să menţină o mărturie care să fie fără părtăşie, ireproşabilă.
În Noul Testament, arătarea Domnului nostru Isus Cristos este mereu înfăţişată privirilor credinciosului. Credincioşia faţă de Cristos în lumea aceasta va fi răsplătită la Judecata lui Cristos. La rândul lor, aceste răsplăţi se vor arăta atunci când Domnul Isus va reveni pe pământ ca să-Şi stabilească împărăţia. Atunci se vor vădi cu claritate rezultatele credincioşiei sau necredincioşiei.