Aici este subliniată gravitatea eşecului de a purta de grijă de rudele cuiva şi în special de cei din cercul imediat al familiei. Actul acesta echivalează cu o lepădare de credinţă. Credinţa creştină susţine fără echivoc că adevăraţii credincioşi trebuie să poarte de grijă unii altora. Când un creştin nu se achită de această îndatorire, tăgăduieşte, prin acţiunile sale, însăşi adevărurile propovăduite de creştinism. O atare persoană este într-o stare mai rea decât un necredincios, pentru simplul fapt că mulţi necredincioşi se poartă cu dragoste faţă de rudele lor. În plus, un creştin poate aduce ocară numelui Domnului - ceea ce nu se poate afirma în cazul necredinciosului.