Aici sunt introduse două versete pentru a dovedi afirmaţia anterioară că presbiterul este vrednic de recompensă. Primul este de la Deuteronom 25:4 iar al doilea de la Luca 10:7. Versetul acesta este deosebit de interesant în legătură cu inspiraţia Scripturilor. Pavel ia un verset din Vechiul Testament şi unul din Noul Testament, le pune alături, pe acelaşi nivel, numindu-le pe amândouă: Scriptura. Rezultă clar de aici că Pavel a considerat scrierile Noului Testament de o autoritate egală cu cele ale Vechiului Testament.
Aceste Scripturi ne învaţă că un bou, de care oamenii se folosesc la treierat nu trebuie oprit de a-şi lua partea ce i se cuvine din grâu. Tot aşa, lucrătorul este vrednic de o porţiune din rodul muncii lui. Tot aşa este şi cu bătrânii (presbiterii). Chiar dacă lucrarea lor nu este de natură fizică, ei sunt vrednici de a fi întreţinuţi de copiii lui Dumnezeu.