Pentru a putea fi trecută în registru, o văduvă trebuie să aibă şi reputaţia de a fi săvârşit fapte bune de genul celor care caracterizează un credincios duhovnicesc.
Cuvintele: dacă a crescut copii înseamnă, evident, că trebuie să-i fi crescut în aşa manieră încât acest lucru să se reflecte favorabil asupra ei şi a familiei ei creştine. Cu alte cuvinte, nu în creşterea copiilor stă meritul deosebit, ci în creşterea adecvată acordată acestor copii.
Un alt semn distinctiv al văduvei evlavioase este ospitalitatea pe care a dovedit-o faţă de străini. De nenumărate ori în Noul Testament este pomenită această ospitalitate sau omenire, fiind mereu elogiată ca o trăsătură pe care trebuie s-o aibă creştinii.
Spălarea picioarelor oaspeţilor era datoria sclavilor. Ideea subliniată aici este că văduva a efectuat munci considerate de alţii mai puţin elevate, în folosul fraţilor ei de credinţă. Dar spălarea picioarelor ar mai putea fi interpretată şi în sens duhovnicesc, prin asociere cu spălarea realizată de cuvânt. Nu ar fi vorba aici de o slujbă publică, ci de vizitele efectuate în familii, vestind acolo cuvântul lui Dumnezeu în aşa fel încât credincioşii să fie curăţiţi de întinările contractate în umblarea lor zilnică prin lume.
Ajutorul dat celor strâmtoraţi se referă la acte de milostenie săvârşite în folosul celor bolnavi, întristaţi sau strâmtoraţi.
Aşadar, rezumând, vom spune că pentru a fi trecută pe lista adunării locale, această văduvă trebuie să fi dat ajutor la orice faptă bună.