Două ar fi modurile în care Duhul spune lămurit. Mai întâi, ceea ce urmează să spună Pavel i-a fost dat prin revelaţie divină. Dar, într-un sens mai larg, ni se spune că de la un capăt la altul al Scripturii, şi în special în Noul Testament, ni se spune lămurit că vremurile de pe urmă se vor caracteriza printr-o îndepărtare de la credinţă.
Vremurile de pe urmă înseamnă perioade de timp ulterioare momentului când a scris apostolul aceste cuvinte.
Unii se vor depărta de la credinţă. Cuvântul, unii este caracteristic pentru 1Timotei, în sensul că ceea ce era o minoritate în 1Timotei devine o majoritate în 2Timotei. Faptul că aceşti oameni se depărtează sau se leapădă de la credinţă nu înseamnă că au fost mântuiţi, cu adevărat, ci doar că au făcut o mărturie fără acoperire că sunt creştini. Ei aveau cunoştinţe despre Domnul Isus Cristos şi li se spusese că El este singurul Mântuitor. Ei au pretins un timp că îl urmează, dar apoi au apostaziat de la credinţă.
Nu putem citi acest fragment fără să ne gândim la îngrijorătoarea amploare pe care au luat-o în ultimul timp cultele deraiate. Aici, acest verset, ni se descrie foarte exact răspândirea acestor sisteme religioase false. O mare parte din membrii acestora sunt persoane ce făceau parte anterior din biserici aşa-zise creştine. Poate că aceste biserici au fost cândva sănătoase în credinţă, dar mai târziu s-au îndepărtat, alunecând în terenul evangheliei sociale. Au venit propagandiştii cultelor deraiate, oferind un mesaj „mai pozitiv", şi îndată aceşti creştini „doar cu numele" au căzut în plasa lor.
Ei erau dispuşi să dea ascultare duhurilor înşelătoare şi învăţăturilor demonilor. Prin duhuri înşelătoare se înţelege aici, în mod figurat, învăţătorii falşi, umpluţi de duhuri rele, care îi derutau şi amăgeau pe cei ne-veghetori.
Învăţăturile demonilor nu înseamnă învăţăturile despre demoni, ci chiar învăţăturile inspirate de către demoni, care îşi au originea în lumea demonilor.