Apostolul trece acum de la episcopi la diaconi. În Noul Testament nu este altceva decât unul care slujeşte. În general se înţelege că un diacon este unul care are grijă de treburile vremelnice ale bisericii locale, pe când episcopii se ocupă de viaţa spirituală a bisericii. Acest mod de înţelegere a îndatoririlor diaconilor decurge din Fapte 6:1-5, unde au fost numiţi oameni care să se ocupe de distribuirea zilnică a banilor către văduvele din biserică. În realitate, în textul acela nu apare termenul „diacon", ci doar forma verbală, în versetul 2: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm cuvântul lui Dumnezeu ca să servim (textual: „să diaconim") la mese."
Calităţile pe care trebuie să le întrunească diaconii sunt foarte asemănătoare cu cele ale episcopi lor, deşi nu tot atât de exigente. O deosebire importantă este faptul că unui diacon nu i se cere să fie în stare să-i înveţe pe alţii.
Diaconii de asemenea să fie cinstiţi, demni şi vrednici de respect; nu cu două feţe, adică să nu prezinte acelaşi fapt în mai multe variante, în funcţie de persoana căreia i se adresează. Ei trebuie să fie consecvenţi.
Nu băutori de mult vin. Noul Testament nu interzice consumul de vin în scopuri medicale sau ca băutură în acele ţări în care apa potabilă este poluată. Totuşi, deşi consumul moderat de vin este îngăduit, creştinul trebuie să ţină seama şi de mărturia pe care ar da-o în această privinţă. Deşi în unele ţări este posibil ca un creştin să bea vin fără ca mărturia lui să afectată, în alte ţări necredincioşii din jurul lui s-ar poticni dacă l-ar vedea pe un creştin bând vin. În acest caz, deşi ar fi perfect legal pentru creştin să consume vin, nu ar fi şi înţelept!
Diaconii nu trebuie să fie lacomi de bani. Cum am arătat, una din funcţiile unui diacon ar putea fi aceea de a mânui fondurile bisericii locale - ceea ce înseamnă că ar fi foarte expus la ispită, mai ales dacă acel om are deja în el lăcomia banilor. Iuda nu a fost ultimul casier care L-a trădat pe Domnul său, din dragostea sa pentru bani!