Argumentul de aici nu necesită nici o explicaţie suplimentară, fiind pe înţelesul tuturor. Căci dacă un om nu va demonstra capacitatea de a-şi conduce bine casa, cum poate să i se încredinţeze sarcina de a îngriji de biserica lui Dumnezeu? În familia sa, omul respectiv va avea sub îndrumarea sa un număr relativ mic de persoane, care sunt înrudite cu el, majoritatea fiind mai tinere decât el. Pe de altă parte, în biserică el va avea de a face cu un număr mult mai mare de persoane, cu o mai mare diversitate de temperamente. Este evident că dacă un om nu este în stare să-şi exercite conducerea într-o sferă relativ mică, nu posedă calităţile de a conduce nici în sfera mai mare.
Versetul 5 este important pentru că defineşte lucrarea unui presbiter: de a îngriji de biserica lui Dumnezeu. Observaţi că nu se spune: „de a conduce" biserica lui Dumnezeu. Un presbiter nu este un despot, nici măcar unul „luminat", ci un om care îi îndrumă pe copiii lui Dumnezeu cum îşi îndrumă un păstor oile.
Singurul loc unde apare din nou sintagma „a avea grijă de" în Noul Testament este în istoria Bunului Samaritean (Luca 10:34). Căci bunul samaritean a dat dovadă de aceeaşi grijă plină de compasiune faţă de cel căzut între tâlhari de care trebuie să dea dovadă şi presbiterul care îngrijeşte de biserica lui Dumnezeu.