Calităţile unui episcop, prezentate în versetele 2-7, subliniază patru componente absolut necesare: un caracter personal ireproşabil, mărturia în familie, capacitatea de a-i învăţa pe alţii şi un anumit grad de experienţă. Acestea sunt normele stabilite de Dumnezeu pentru toţi cei ce exercită conducere spirituală în biserica locală. Unii din vremea noastră susţin că nimeni nu se poate ridica la măsura acestor standarde - afirmaţie care nu corespunde cu realitatea. Dacă ar fi să dăm crezare acestui argument, ar însemna să nu mai putem avea încredere în autoritatea Sfintelor Scripturi, permiţând ca postul de episcop să fie ocupat de oameni care nu au primit niciodată încuviinţarea Duhului Sfânt.

Un episcop deci trebuie să fie fără vină. Asta înseamnă că nu trebuie să existe nici o acuzaţie serioasă care să poată fi susţinută împotriva sa. Asta nu înseamnă însă că el este fără păcat, ci doar că dacă va comite vreo greşeală, se va îndrepta, atât în relaţia cu Dumnezeu, cât şi cu oamenii. El trebuie să fie ireproşabil, nu numai să posede o reputaţie nepătată, ci şi să merite această reputaţie.

În al doilea rând, el trebuie să fie soţul unei singure soţii. Această cerinţă a fost înţeleasă în mai multe feluri. După unii asta înseamnă că episcopul trebuie să se căsătorească, pe considerentul că un bărbat necăsătorit nu ar putea dobândi gradul de experienţă necesar tratării problemelor din familie, pe măsură ce se ivesc acestea. Dacă acesta e sensul afirmaţiei din versetul 2, că episcopul trebuie să se căsătorească, atunci trebuie să subliniem şi latura cealaltă, ce se desprinde din versetul 4, conform căreia un presbiter trebuie să aibă şi copii.

Alţii sunt de părere că soţul unei singure soţii (creştinii care împărtăşesc această vedere subliniază loialitatea presbiterului faţă de o singură femeie, ce s-ar deduce din construcţia greacă: „un bărbat o singură femeie") înseamnă că dacă prima soţie a episcopului a murit, el nu trebuie să se recăsătorească. Aceasta e o interpretare foarte strictă care s-ar putea reflecta asupra sfinţeniei relaţiei căsniciei.

O a treia interpretare este că afirmaţia se referă la faptul că un episcop nu trebuie să divorţeze - interpretare nu lipsită de merite, deşi nu ni se pare că ar epuiza sensul complet al textului.

Conform unei alte interpretări, episcopul nu trebuie să fie vinovat de nici o necredincioşie sau nereguli în căsnicia sa. Viaţa sa morală trebuie să fie dincolo de orice bănuială. Indiferent ce altă interpretare am da versetului 2, interpretarea enunţată mai sus este negreşit adevărată.

O explicaţie finală este aceea că episcopul nu are voie să trăiască în poligamie. Poate ni se va părea o interpretare stranie, dar ea îşi are meritele ei deosebite. Pe câmpul de misiune contemporan, adesea se întâmplă ca să fie mântuiţi oameni care au trăit în poligamie. Poate că la data când are loc convertirea unui asemenea om, el avea patru neveste. Ulterior el solicită să fie botezat şi primit în biserica locală. Ce va face oare misionarul în această situaţie? Cineva va răspunde că poligamului trebuie să i se ceară să renunţe la trei din nevestele lui. Dar această acţiune va provoca multe dificultăţi, în primul rând, omul va întreba pe care din cele patru să le alunge. Căci pe toate patru le iubeşte şi le asigură un cămin. În plus, dacă se va despărţi de trei din soţii, acestea ar fi lăsate fără întreţinere şi ar putea cădea în prostituţie, ca să-şi câştige existenţa. Dumnezeu nu ar cere niciodată ca un păcat să fie remediat prin comiterea altor păcate şi mai mari. Misionarii creştini din multe locuri de misiune rezolvă o problemă de genul acesteia permiţându-i omului respectiv să se boteze şi să fie primit în biserica locală, fără a i se permite însă să fie presbiter în biserică, atâta timp cât continuă să trăiască în poligamie.

Cumpătat se referă nu numai la hrană şi băutură, ci şi la evitarea extremelor în chestiuni spirituale.

Discret înseamnă că omul nu trebuie să fie uşuratic sau frivol, ci serios, plin de discernământ şi onest. El îşi dă seama că „muştele moarte strică şi acresc untdelemnul negustorului de parfumuri; tot aşa, puţină nebunie biruie înţelepciunea şi cinstea" (Eclesiastul 10:1).

Un episcop trebuie să fie vrednic de cinste (în engleză: „să aibă o comportare bună"), adică să aibă obiceiuri bune, să ducă o viaţă ordonată.

Să fie primitor de oaspeţi adică să-i iubească pe străini. Casa lui să fie deschisă şi celor mântuiţi, şi celor nemântuiţi, căutând să fie o binecuvântare tuturor celor care intră sub acoperişul casei sale.

Un presbiter trebuie să fie în stare să înveţe pe alţii. Vizitându-i pe cei cu probleme spirituale, trebuie să fie în stare să deschidă Scriptura şi să explice voia lui Dumnezeu în aceste probleme. El trebuie să fie în stare să hrănească turma lui Dumnezeu (1Petru 5:2) şi să folosească Scriptura pentru a-i combate pe cei ce aduc învăţături false (Fapte 20:29-31). Asta nu presupune că episcopul trebuie neapărat să aibă darul de a preda, ci mai degrabă faptul că în slujba sa, din casă în casă, precum şi în adunare, el trebuie să prezinte doctrinele credinţei, împărţind drept Cuvântul Adevărului şi fiind gata şi doritor să facă acest lucru.