Versetul acesta se referă, după câte se pare, la soţiile diaconilor sau la soţiile episcopilor şi diaconilor. Soţiile celor cărora li se încredinţează responsabilităţi în biserică trebuie să fie, negreşit, femei integre, cu o frumoasă mărturie creştină, care să vină în ajutorul soţilor lor în importanta lucrare pe care o desfăşoară aceştia. Dar termenul tradus prin „soţii" ar putea fi tradus şi prin „femei" - ceea ce ar putea da naştere interpretării conform căreia şi femeile pot sluji ca diaconi sau diaconiţe. Existau, într-adevăr, asemenea femei în biserica primară, vezi Romani 16:1, unde Fivi este denumită slujitoare (acelaşi termen ca cel tradus prin „diacon") a bisericii din Chencrea (probabil nu devenise încă o funcţie pentru femei la această dată timpurie). Ne putem forma o idee despre tipul de slujire al acestor femei în cadrai bisericii citind textul de la Romani 16:2, unde Pavel spune despre Fivi că „a fost de ajutor multora şi mie însumi".
Indiferent care interpretare o acceptăm, femeile acestea trebuie să fie serioase, demne şi sobre; nedefăimătoare, adică să nu-şi petreacă timpul bârfind sau transmiţând zvonuri şi relatări neadevărate şi răutăcioase, menite să facă rău altora. Ele trebuie să fie cumpătate, dând dovadă de stăpânire de sine şi reţinere.
În fine, ele trebuie să fie credincioase în toate. Asta ar însemna că trebuie să fie credincioase nu numai credinţei creştine, ci şi femei vrednice de încredere, loiale, pe care te poţi bizui. Ele trebuie să dea dovadă de discreţie, să ştie să ţină secretele personale şi ale familiei.