Diaconii trebuie să fie puşi la probă mai întâi, ca în cazul presbiterilor. Asta înseamnă că ei trebuie să fie observaţi o perioadă de timp, poate chiar să li se încredinţeze anumite responsabilităţi minore în cadrul bisericii locale. Apoi, pe măsură ce se vor dovedi vrednici de încredere şi credincioşi, ei vor-putea fi avansaţi, dânduli-se responsabilităţi mai mari. Abia atunci vor sluji ca diaconi. Ca în cazul episcopilor, accentul nu se pune atât de mult asupra poziţiei ecleziastice, cât asupra slujirii Domnului şi a copiilor Săi.
Ori de câte ori un om a fost fără vină în viaţa sa personală şi în viaţa publică, i se va putea încredinţa slujirea de diacon. Fără vină se referă aici îndeosebi la calităţile deja menţionate.
În acest punct poate că nu ar strica să amintim câţiva dintre oamenii care ar putea fi consideraţi pentru slujirea de diaconi în biserica locală. Casierul este unul, apoi secretarul bisericii, apoi directorul şcolii duminicale şi apoi uşierii.