Legătura acestui verset cu cele precedente nu este clară. Dar gândul pare să fie următorul: Dumnezeu este unul singur; prin urmare, El este Dumnezeul tuturor oamenilor iar rugăciunea trebuie să-I fie adresată Lui, pentru binele tuturor oamenilor. Ca Dumnezeu unic, El doreşte mântuirea tuturor oamenilor. Dacă El ar fi doar unul dintre mai mulţi dumnezei, El ar putea să Se intereseze doar de închinătorii Lui.
În al doilea rând, este un Singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni. Lucrurile stând aşa, nici un om nu poate veni la Dumnezeu în nici o altă cale. Un mijlocitor sau „mediator" este un intermediar, o persoană care mijloceşte sau stă la mijloc între doi oamenii comunicând cu amândoi. Prin Cristos, El însuşi Om, Dumnezeu Se apropie de oameni cu iertarea păcatelor. În consecinţă, orice păcătos sărman se poate apropia de El, fiind sigur că nu va fi nicidecum respins.
Pavel îl identifică pe Mediator: Omul Cristos Isus. Asta nu neagă Dumnezeirea Domnului Isus. Pentru a putea fi Mediatorul între Dumnezeu şi oameni, El trebuie să fie şi Dumnezeu, şi Om. Domnul Isus este Dumnezeu din toată veşnicia, dar a devenit Om în ieslea Betleemului. El reprezintă întreaga omenire. Faptul că este atât Dumnezeu, cât şi Om este indicat de numele: Cristos Isus. Cristos îl descrie ca fiind Unsul lui Dumnezeu, Mesia. Isus este numele ce I s-a dat la încarnare.
Versetul acesta răspunde foarte bine învăţăturii atât de propagate în zilele noastre, conform căreia Fecioara Maria sau îngerii sau sfinţii ar fi mediatori între Dumnezeu şi om. Există doar un singur Mediator, al cărui Nume este Cristos Isus.
Versetul 5 rezumă mesajul Vechiului şi Noului Testament. Un singur Dumnezeu a fost mesajul Vechiului Testament, încredinţat Israelului; un singur Mediator este mesajul Noului Testament, încredinţat bisericii. Pe măsură ce Israelul a dat greş în responsabilitatea sa, dedându-se la idolatrie, tot aşa, biserica mărturisitoare a dat greş în responsabilitatea ei, prin faptul că a introdus alţi mediatori: Maria, sfinţii, clerul, etc.