Acesta este unul din cele mai dificile versete din epistolele pastorale, pentru a cărui elucidare s-au oferit multe explicaţii. Unii cred că ar fi vorba de o simplă făgăduinţă din partea lui Dumnezeu conform căreia o mamă creştină va fi mântuită de moartea ce ar putea rezulta din naşterea de copii. Dar în realitate acest lucru nu este întotdeauna adevărat, întrucât au existat cazuri în care unele creştine evlavioase au murit în actul aducerii unei vieţi omeneşti pe lume. Alţii cred că naşterea de copii (căci în original substantivul acesta este articulat) se referă la naşterea lui Mesia şi că femeile sunt mântuite prin Cel care S-a născut din femeie. Dar nici această explicaţie nu pare să epuizeze sensul versetului, întrucât şi bărbaţii sunt mântuiţi la fel. Nimeni nu e în stare să argumenteze cu destul temei că, potrivit acestui verset, femeia primeşte mântuirea veşnică în virtutea faptului că devine mamă - întrucât asta ar însemna că mântuirea se capătă prin fapte, şi încă fapte de natură cu totul aparte!

Noi sugerăm următoarea explicaţie ca fiind cea mai rezonabilă: Mai întâi, mântuirea din acest context nu se referă la mântuirea sufletului ei, ci mai degrabă la mântuirea poziţiei ei în cadrul bisericii. Din cele spuse de Pavel în acest capitol, s-ar putea crea în mintea unora impresia că femeia nu are nici un loc în planurile şi sfaturile lui Dumnezeu, că este o nulitate. Pavel subliniază cu tărie că lucrurile nu stau deloc aşa. Deşi este adevărat că în biserică nu i se încredinţează nici o slujbă, ea are totuşi o slujbă importantă. Dumnezeu a decretat că locul femeii este în cămin, în familie şi mai cu seamă în slujba creşterii copiilor pentru cinstea şi slava Domnului Isus Cristos. Gândiţi-vă la mamele conducătorilor din biserica de azi! Aceste femei nu s-au suit niciodată pe o platformă să predice evanghelia, dar prin creşterea copiilor lor pentru Dumnezeu, ele au fost cu adevărat mântuite în ce priveşte poziţia şi rodnicia lor pentru Dumnezeu, după cum arată şi Lilley:

„Ea va fi salvată de rezultatele păcatului şi va fi învrednicită să menţină o poziţie de influenţă în biserică, prin acceptarea destinului ei natural de soţie şi mamă, cu condiţia ca această predare să fie ratificată în continuare prin aducerea de roade concretizate printr-un caracter creştin sfinţit.”

Poate cineva se va întreba în acest punct: „Dar care este situaţia cu femeile ce nu se căsătoresc niciodată?" Răspunsul: aici Dumnezeu se ocupă de femei în general. Majoritatea femeilor creştine se căsătoresc şi nasc copii. Cât priveşte femeile care fac excepţie de la această regulă, există multe alte slujbe utile ce li se încredinţează acestor femei şi care nu presupun predarea în public sau exercitarea de autoritate asupra bărbaţilor.

Observaţi condiţia cu care se încheie versetul 15: Totuşi ea va fi mântuită, născând copii, dacă stăruie cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie. Cu alte cuvinte, nu este chiar o făgăduinţă necondiţionată. Gândul care se desprinde de aici este că, dacă soţul şi soţia menţin o mărturie creştină unitară, dând cinste lui Cristos în familia lor şi crescându-şi copiii în frica şi ascultarea de Domnul, atunci poziţia femeii va fi salvată. Dar dacă părinţii trăiesc o viaţă lumească de nepăsare, neglijând educaţia copiilor lor, atunci copiii lor ar putea să fie pierduţi faţă de Cristos şi biserică. Într-un asemenea caz, femeia nu realizează adevărata demnitate pe care i-a rânduit-o Dumnezeu.

Nimeni să nu creadă că, întrucât slujba femeii este particulară, fiind limitată la cămin, ar fi, prin urmare, de o importanţă mai mică decât slujba publică. Bine a spus cineva: „Mâna care leagănă copilul este mâna ce conduce destinele lumii." Într-o zi, când ne vom înfăţişa la Scaunul de Judecată al lui Cristos, ceea ce va conta va fi credincioşia cu care L-am slujit pe Domnul. Or această credincioşie poate fi manifestată nu numai de la amvon, ci mai ales în familie.