Rugăciunea pentru toţi oamenii este deopotrivă un privilegiu şi o obligaţie. Este un privilegiu să fim primiţi în audienţă la Dumnezeu, mijlocind pentru semenii noştri. Totodată, este o obligaţie, căci suntem datori să împărtăşim tuturor vestea bună a mântuirii.
Apostolul enumera patru aspecte ale rugăciunii: cereri, rugăciuni, mijlociri şi mulţumiri. Este greu să facem distincţie între primele trei.
În uzanţa actuală, termenul cereri se referă la rugăciuni fierbinţi, la o pledoarie intensă, însă contextul în care apare termenul presupune formularea unor cereri pentru nevoi specificate.
Termenul tradus prin rugăciuni este foarte general, acoperind toate modurile reverenţioase de apropiere de Dumnezeu.
Mijlociri descrie acele forme de cereri în care ne adresăm lui Dumnezeu ca Superior al nostru în folosul altora.
Mulţumiri descrie rugăciunea în care ne exersăm sau facem repetiţii în ce priveşte harul şi bunătatea Domnului nostru, vărsându-ne inima, cu recunoştinţă faţă de El. Am putea rezuma versetul, afirmând că atunci când ne rugăm pentru toţi oamenii trebuie să fim smeriţi, închinători, încrezători şi mulţumitori.