Legea nu este pentru cel neprihănit. Dacă un om este neprihănit (drept), el nu are nevoie de lege. Asta e adevărat şi în cazul creştinului. Când acesta este mântuit prin harul lui Dumnezeu, el nu mai are nevoie să fie plasat sub incidenţa celor zece porunci, pentru a putea trăi o viaţă sfântă. Nu teama de pedeapsă îl face pe creştin să trăiască după voia lui Dumnezeu, ci dragostea pentru Mântuitorul, care Şi-a dat viaţa pentru el pe crucea Golgotei.
Apostolul descrie în continuare tipul de oameni pentru care a fost dată legea. Mulţi comentatori biblici au evidenţiat că există o strânsă legătură între această descriere şi Decalogul propriu-zis. Astfel, cele zece porunci ale sale sunt împărţite în două secţiuni: primele patru au de a face cu datoria omului faţă de Dumnezeu (evlavie), pe când restul de şase porunci au de a face cu datoria sa faţă de aproapele (neprihănirea). Următoarele cuvinte par să corespundă cu prima secţiune din Decalog: pentru cei fărădelege şi nesupuşi, pentru cei fără Dumnezeu şi pentru păcătoşi, pentru cei ne-sfinţi şi profani...
Sintagma: pentru ucigaşi se leagă de a şasea poruncă: Să nu ucizi. Aici termenul ucigători se referă la asasini, iar nu doar la cei ce omoară din greşeală.