Pavel subliniază cât se poate de limpede că legea nu are nici un cusur. „Aşa că legea, negreşit, este sfântă şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună" (Romani 7:12). Dar legea trebuie folosită în mod legitim. Ea nu a fost dată niciodată ca mijloc prin care oamenii să fie mântuiţi (Fapte 13:39;Romani 3:20;Galateni 2:16,21;Galateni 3:11). Modul legitim de întrebuinţare a legii este folosirea ei în predicarea şi învăţătura care să producă în oameni mustrarea şi convingerea despre păcat. Legea nu trebuie prezentată ca modalitate de mântuire sau ca regulă de viaţă.
Guy King a scos în evidenţă cele trei învăţăminte oferite nouă de lege: „Ar trebui să facem. N-am făcut. Nu putem face". Când legea şi-a făcut lucrarea în viaţa unui păcătos, atunci persoana respectivă este gata să strige către Dumnezeu: „Doamne, salvează-mă, prin harul Tău!" Cei ce propagă învăţătura potrivit căreia legea ar fi esenţială pentru mântuire sau sfinţire nu sunt consecvenţi. Ei spun că dacă un creştin calcă legea, el nu trebuie condamnat la moarte. Dar prin asta nu se susţine autoritatea pe care o are şi trebuie s-o aibă legea. Căci ce lege mai este aceea care nu e însoţită de pedeapsă? În cazul acesta a devenit doar un sfat bun.