Nu ştim dacă Imeneu şi Alexandru sunt cei de la 2Timotei 2:17 şi 4:14. Nici nu cunoaştem natura hulirii lor. Nu ni se spune decât că şi-au abandonat o conştiinţă bună şi că au hulit. În Noul Testament a huli (sau a „blasfemia" provine din grecescul blasphemeo (a defăima, a blasfemia) şi e folosit atât cu referire la Dumnezeu, cât şi la om. Derivatul englez (dar şi cel român, n.tr.) este rezervat aproape exclusiv lui Dumnezeu şi lucrurilor sfinte) nu înseamnă neapărat a vorbi rău despre Dumnezeu, ci se referă uneori la vorbirea de rău sau limbajul abuziv adresat semenilor. De asemenea se poate referi la viaţa acestor oameni şi la buzele lor. Prin naufragierea credinţei lor, negreşit ei i-au determinat pe alţii să vorbească de rău calea adevărului, viaţa lor devenind o hulă.

Este exact tragedia unor creştini care au fost cândva pline de râvnă şi roade bune pentru Domnul, dar care s-au lăsat abătuţi de la cărarea dreaptă prin rătăciri şi prin înăbuşirea glasului conştiinţei lor. Apostolul spune că i-a dat pe mâna Satanei pe aceşti oameni. Unii învăţaţi văd în aceste cuvinte doar o referire la actul excluderii din biserică. Adică, spun ei, Pavel i-a exclus pe aceşti oameni din biserica locală, acţiunea respectivă având darul de a-i aduce la pocăinţă şi de a-i repune într-o stare de părtăşie cu Domnul şi cu copiii Lui.

Dificultatea acceptării acestui punct de vedere constă în faptul că excomunicarea (sau excluderea din biserică) era funcţia unei biserici locale, şi nu a unui apostol. La 1Corinteni 5 Pavel nu l-a excomunicat personal pe omul vinovat de incest, ci i-a îndemnat pe corinteni s-o facă.

Cealaltă interpretare majoră care se dă textului de faţă este că darea în mâna Satanei a constituit o prerogativă acordată apostolilor, cu care nu ne mai întâlnim, deoarece-nu mai există apostoli. Conform acestui punct de vedere, apostolii aveau autoritatea de a da o persoană ce a păcătuit pe mâna Satanei, să i se aplice suferinţe fizice sau, în cazuri extreme, chiar moartea, cum s-a întâmplat cu Anania şi Safira (Fapte 5:1-11). Disciplina din acest verset este, evident, cu scopul de a produce îndreptarea celor vinovaţi - să fie învăţaţi prin disciplină să nu hulească. Nu se pune problema condamnării lor veşnice, ci a disciplinării lor.