În această luptă, el trebuie să se ţină de credinţă şi de o conştiinţă bună. Nu este de ajuns ca cineva să posede o înţelegere corectă din punct de vedere doctrinar a credinţei creştine. Asta pentru că este posibil să fie drept-credincios, şi totuşi să nu aibă o conştiinţă bună, după cum arată şi Hamilton Smith:
„Cei ce sunt dăruiţi, cei ce sunt expuşi privirilor publicului, trebuie să fie cu deosebită băgare de seamă, pentru că nu cumva, având mereu un program încărcat de apariţii în public, de predicare şi de lucrare publică înaintea oamenilor, ei să neglijeze cumva viaţa de evlavie înaintea lui Dumnezeu. Oare nu ne avertizează Scriptura că este posibil ca cineva să predice cu toată elocvenţa omenească şi chiar îngerească, şi totuşi să nu fie nimic? Ceea ce aduce roadă pentru Dumnezeu şi va fi răsplătit din plin în ziua aceea, este viaţa de evlavie, din care trebuie să decurgă orice slujire autentică.”
Unii din contemporanii lui Pavel renunţaseră la o conştiinţă bună şi astfel suferiseră un naufragiu în ce priveşte credinţa. Ei se aseamănă cu un marinar nechibzuit, care aruncă în mare busola.
Cei ce îşi naufragiaseră credinţa erau credincioşi adevăraţi, dar care s-au desensibilizat în inima, în cugetul lor. La început, viaţa lor creştină a fost ca o corabie falnică, pornind cu pânzele întinse în largul mării. Numai că, în loc să revină în port, cu steagul în vânt, încărcată cu marfa, corabia acestor oameni a fost sfărâmată de stânci, aducându-le ruşine şi ruinându-le mărturia.