Ne întâlnim aici cu prima dintre „rostirile credincioase" din epistolele pastorale. Adevărat şi cu totul demn de primit este acest enunţ, deoarece este cuvântul lui Dumnezeu, care nu poate minţi şi nu poate da greş. Oamenii îşi pot permite să creadă această afirmaţie, cu încredere implicită. De fapt, a nu o crede ar constitui un act nerezonabil şi neînţelept. Este cu totul demnă de primit pentru că se aplică la toţi, spunându-le ce a făcut Dumnezeu pentru toţi şi oferindu-le tuturor darul mântuirii lui Dumnezeu.

Cristos Isus subliniază aici Dumnezeirea Domnului nostru. Cel care a venit din cer pe pământ a fost, mai întâi de toate, Dumnezeu (Cristos) şi apoi Om (Isus). Pre-existenţa Mântuitorului este sugerată de cuvintele: a venit în lume. Existenţa Sa nu a început în Betleem, ci El locuise cu Dumnezeu Tatăl din toată veşnicia. Dar a venit în lume ca Om cu o misiune specială. Însuşi calendarul este o mărturie a faptului că El a venit, căci noi spunem: A.D. 19, adică anul 19al Domnului sau d.Cr. (după Cristos). Cu ce scop a venit El? Ca să-i mântuiască pe cei păcătoşi. Nu ca să-i mântuiască pe oamenii buni (din care, oricum, nu s-a găsit nici unul!), nici ca să-i salveze pe cei ce păzeau cu străşnicie legea (iarăşi, nici din aceştia nu s-au găsit).

Am ajuns aici la deosebirea esenţială dintre creştinism şi toate celelalte învăţături. Religiile false îi spun omului că poate face ceva, că poate fi ceva, pentru a căpăta trecere înaintea lui Dumnezeu. Dar evanghelia îi comunică omului că este păcătos, că e pierdut şi că nu se poate mântui singur, ci singura cale prin care poate ajunge în cer este prin lucrarea înlocuitoare săvârşită de Domnul Isus pe cruce. Tipul de învăţătură bazată pe lege, la care s-a referit Pavel anterior în capitolul de faţă, îi dă loc firii vechi, spunându-i omului tocmai ceea ce doreşte să audă acesta, anume că el însuşi ar fi în stare să contribuie, cu ceva, la propria sa mântuire. Dar evanghelia arată limpede că toată gloria pentru lucrarea mântuirii îi aparţine integral lui Cristos, că omul nu face altceva decât să păcătuiască şi că Domnul Isus este Cel care înfăptuieşte întreaga lucrare de mântuire a omului.

Duhul lui Dumnezeu l-a adus pe Pavel în punctul în care el şi-a dat seama că este cel dintâi dintre păcătoşi. Chiar dacă n-o fi fost el primul dintre păcătoşi, în orice caz, era printre cei mai notorii. Observaţi că sintagma „cel dintâi dintre păcătoşi" nu se aplică la cei cufundaţi în idolatrie sau imoralitate, ci la un om profund religios, care a fost crescut într-o familie de evrei ortodocşi (drept credincioşi)! Păcatul lui era de natură doctrinară, în sensul că nu accepta cuvântul lui Dumnezeu cu privire la Persoana şi lucrarea Domnului Isus Cristos. Respingerea Fiului lui Dumnezeu este cel mai mare dintre păcate.

Trebuie notat şi felul cum se exprimă Pavel: dintre care cel dintâi sunt eu - iar nu „am fost". Se constată că sfinţii cei mai evlavioşi sunt adesea cei mai conştienţi de propria lor păcătoşenie.

La 1Corinteni 15:9 (epistolă scrisă prin anul 57 d.Cr.), Pavel s-a definit drept: „cel mai mic dintre apostoli", după care la Efeseni 3:8 (deci prin anul 60 d.Cr.), el s-a numit: „cel mai mic dintre toţi sfinţii". Acum la 1Timotei 1:15, în această epistolă redactată cu câţiva ani mai târziu, el se numeşte cel dintâi dintre păcătoşi. Avem aici o progresie a smereniei creştinului.

Darby traduce sintagma dintre care cel dintâi sunt eu: „dintre care eu sunt primul". Cu alte cuvinte, nu că el ar fi fost cel mai groaznic păcătos ce a existat, ci că era primul în raport cu naţiunea Israel. Cu alte cuvinte, convertirea lui a fost o unică întruchipare a convertirii de care va da dovadă naţiunea Israel. El era „ca o stârpitură" (adică copil născut prematur) (1Corinteni 15:8) în sensul că s-a născut din nou anterior renaşterii poporului Israel. După cum a fost mântuit prin revelaţie directă din cer, şi fără intervenţia instrumentului uman, tot aşa, probabil, în acelaşi fel, rămăşiţa iudaică va fi mântuită în timpul Marii Strâmtorări. Această interpretare pare să fie confirmată de cuvintele: „dintâi" şi „model" din versetul 16.