Nu numai că Pavel a scăpat de pedeapsa pe care o merita (aici fiind reliefată îndurarea), ci, pe deasupra, a avut parte de o bunătate din belşug, pe care nu o merita (harul). Acolo unde s-a înmulţit păcatul, harul lui Dumnezeu s-a înmulţit cu atât mai mult (Romani 5:20).
Faptul că Pavel nu a fost înzestrat în zadar cu harul Domnului reiese din cuvintele: „cu credinţa şi dragostea care sunt în Cristos Isus." Harul care a venit peste Pavel a fost însoţit de credinţa şi dragostea care sunt în Cristos Isus. Desigur, aceste cuvinte ar putea însemna şi aceea că, după cum harul a venit de la Domnul, tot aşa credinţa şi dragostea îşi au obârşia în El. Dar sensul ni se lămureşte mai bine, de îndată ce am priceput că Pavel nu a refuzat harul lui Dumnezeu, ci, dimpotrivă, apostolul a răspuns la acest har, punându-şi încrederea în Domnul Isus şi iubindu-L pe acest Binecuvântat, pe care odinioară îl urase.