E bine să observăm că acum apostolul trece de la persoana a treia plural la persoana întâi, singular sau plural.

Ziua Domnului va fi perioada în care se va revărsa mânia peste lumea nemântuită. Dar ce va însemna ea pentru noi? Răspunsul este că noi nu suntem în pericol, deoarece nu suntem în întuneric.

Ziua aceasta va veni ca un hoţ noaptea (versetul 2). Singurul mod în care va surprinde ziua aceasta pe cineva va fi ca un hoţ şi singurele persoane pe care le va surprinde vor fi cei aflaţi în întuneric, în bezna nopţii, adică cei neconvertiţi. Pe credincioşi nu-i va surprinde deloc, pentru că ei nu sunt în întuneric.

La prima lectură, versetul acesta ar părea să spună că Ziua Domnului îi va surprinde pe credincioşi, dar nu ca un hoţ. Dar lucrurile nu stau aşa. Ea nu-i va surprinde deloc, pentru că atunci când va veni hoţul în bezna nopţii acestei lumi, sfinţii vor locui în lumină eternă.