Nu e de ajuns ca credinciosul să-şi ţină în stăpânire trupul, ci el mai trebuie să aibă şi o inimă plină de iubire pentru fraţii săi în Domnul.
Dragostea este cuvântul cheie al creştinismului, după cum păcatul e cuvântul definitoriu pentru păgânism. Nu era nevoie să li se scrie tesalonicenilor despre această virtute, întrucât ei deja fuseseră învăţaţi de Dumnezeu să-şi iubească fraţii, atât în virtutea instinctului divin (1Ioan 2:20,27), cât şi prin îndrumările date de învăţătorii creştini. Credincioşii de la Tesalonic se distingeau prin dragostea lor pentru toţi creştinii din toată Macedonia. Şi astfel, prin faptul că-i elogiază, Pavel îi imortalizează.