Oricine respinge aceste instrucţiuni nu-l dispreţuieşte doar pe un om, ca Pavel, ci sfidează, nesocoteşte, încalcă şi respinge pe însuşi Dumnezeu - care ne-a dat (textul critic sună astfel: „care dă şi...") Duhul Lui cel Sfânt. Termenul Sfânt este accentuat aici. Cu alte cuvinte, cum poate cineva, în care locuieşte Duhul Sfânt, să se bălăcească în păcate sexuale?
Observaţi că toţi membrii Trinităţii sunt menţionaţi în acest paragraf:
Tatăl (versetul 3),
Fiul (versetul 2)
Duhul Sfânt (versetul 8).
Ce gând minunat! Toate Persoanele Dumnezeirii sunt interesate şi implicate în sfinţirea credinciosului.
Acum se face o trecere de la tema poftei (versetul 1-8) la dragoste (versetul 9-1.2). Dacă în prima parte li se spune credincioşilor să se abţină, acum li se spune să abunde.