Timotei a revenit de la Corint cu veşti bune despre tesalonieeni. Mai întâi, el l-a asigurat pe Pavel de credinţa şi dragostea lor. Nu numai că ei rămâneau fideli învăţăturilor credinţei creştineşti manifestau virtutea distinctă a dragostei. Întotdeauna aici este proba supremă a realităţii: faptul că nu e vorba doar de o acceptare drept credincioasă a crezului creştin, ci de „credinţa care lucrează prin dragoste" (Galateni 5:6). Nu doar „credinţa voastră în Domnul Isus" ci şi „dragostea voastră pentru toţi sfinţii" (Efeseni 1:15).
Este oare semnificativ faptul că Timotei a menţionat credinţa şi dragostea lor, omiţând însă orice referire la nădejdea lor? Să fi reuşit oare diavolul să le clatine încrederea în revenirea lui Cristos? E posibil, căci, aşa cum arată William Lincoln: „Diavolul urăşte această doctrină (învăţătura despre venirea Domnului, n,tr.), pentru că el cunoaşte puterea ei în viaţa noastră.” Dacă nădejdea tesalonicenilor lăsa de dorit, atunci Pavel îşi propune să o reînvie prin această epistolă a nădejdii.
Timotei îi mai aduce lui Pavel vestea despre amintirile plăcute pe care le purtau tesalonicenii despre apostol şi prietenii lui şi despre faptul că doreau să se revadă cu Pavel, Sila şi Timotei cât mai curând.