De îndată ce îi pomeneşte pe iudei, apostolul începe să-i condamne ca pe nişte potrivnici înverşunaţi ai Evangheliei, ca unul care îi cunoştea mai bine decât oricine. Oare nu fusese el însuşi cândva capul cetei de iudei ce încercaseră să eradicheze credinţa creştină? Apoi, după convertirea sa, el însuşi a simţit ascuţişul prigoanei lor.
Păcatul culminant al iudeilor a fost faptul că L-au ucis pe Domnul Isus. Deşi răstignirea propriu-zisă a fost executată de romani, iudeii au fost cei care i-au incitat s-o facă. Acesta a fost punctul culminant al veacurilor de prigonire a prorocilor pe care i-a trimis Dumnezeu naţiunii Israel (Matei 21:33-39).
În era creştină, ei deja îl prigoniseră pe Pavel şi pe alţi apostoli, crezând eronat că îi erau astfel plăcuţi lui Dumnezeu. Acţiunile lor îi erau însă total neplăcute, ei făcându-se împotrivitori tuturor oamenilor.