Versetul 8: „Pentru că, de la voi, Cuvântul Domnului a răsunat nu numai în Macedonia şi Ahaia, ci credinţa voastră faţă de Dumnezeu s-a răspândit în orice loc, încât nu avem nevoie să vorbim ceva.“
În acest verset avem al treilea semn caracteristic. Mai întâi tesalonicenii au fost imitatori, apoi modele şi mai târziu au devenit mărturii. Această mărturie nu era numai în Macedonia şi în Ahaia, ci trecea dincolo de graniţele acelor ţinuturi. Comportamentul lor a ajutat mult la răspândirea Evangheliei, care o făcea Pavel şi colaboratorii săi. Cuvântul Domnului a răsunat de la ei şi credinţa lor a devenit vizibilă. Mărturia lor consta atât în cuvânt, cât şi în fapte. Ei s-au comportat aşa cum au văzut la Pavel, cuvintele şi compartamentul fiind în concordanţă deplină.
Afirmaţia acestui verset este şi mai remarcabilă, dacă ne gândim la mijloacele de comunicare care erau în vremea aceea. Telecomunicaţii ca în vremea noastră nu existau atunci. La fel nu erau nici tipărituri. Singura posibilitate de comunicare a noutăţilor era prin viu grai şi într-o mică măsură prin scrieri de mână.
Astăzi nu ne putem închipui o astfel de mărturie vie. Dar s-a schimbat cumva solia? S-a schimbat Duhul Sfânt? S-a schimbat Domnul? Nu! Desigur, împrejurările s-au schimbat, dar mai întâi de toate ne-am schimbat noi. Totuşi, Domnul poate să acţioneze şi în noi, ca să devenim mărturii vii. Numai dacă Îl urmăm pe Domnul şi El este văzut în noi, putem deveni nişte modele pentru alţii, şi numai atunci poate să devină mărturia noastră vie şi credibilă. O mărturie, care nu izvorăşte din părtăşia cu Domnul şi nu coincide cu umblarea noastră, nu este primită. Să ne gândim la Lot! Amestecul cu lumea a făcut imposibilă mărturia sa, astfel încât a fost luat în râs când a vorbit despre nenorocirea care ameninţa acel ţinut (Geneza 19.14).