Apostolul era sigur că aceşti sfinţi au fost aleşi de Dumnezeu înainte de întemeierea lumii. De unde ştia el însă acest lucru? Printr-o presupusă capacitate supranaturală de a cunoaşte? Nu, ci el ştia că ei se aflau printre cei aleşi prin modul în care au primit evanghelia.
Doctrina alegerii ne învaţă că Dumnezeu i-a ales pe unii oameni în Cristos înainte de întemeierea lumii (Efeseni 1:4). Dar această doctrină nu ne învaţă că El i-ar fi ales pe alţii să fie osândiţi. Dacă oamenii ajung să fie în cele din urmă pierduţi, asta se datorează păcatului şi necredinţei lor.
Aceeaşi Biblie care ne învaţă doctrina alegerii ne învaţă şi doctrina responsabilităţii omului sau a liberului arbitru. Dumnezeu face o ofertă veritabilă de mântuire tuturor oamenilor de pretutindeni. Oricine vine la Cristos va fi primit cu căldură.
Aceste două doctrine, alegerea şi libertatea de a alege, creează un conflict ireconciliabil în mintea oamenilor. Dar Biblia le prezintă pe ambele; prin urmare, avem datoria de a crede în amândouă, chiar dacă nu reuşim să le armonizăm.
Noi nu ştim cine sunt cei aleşi, drept care trebuie să vestim evanghelia în toată lumea. Păcătoşii nu pot invoca doctrina alegerii ca scuză pentru a nu crede. Dacă ei se vor pocăi şi vor crede în Domnul Isus Cristos, Dumnezeu îi va mântui.