În timp ce Nabal petrece ca un împărat (după ce-l respinsese şi-l insultase pe adevăratul împărat), Dumnezeu Însuşi îl loveşte. Nu pierdem nimic dacă-L lăsăm pe Dumnezeu să acţioneze pentru noi.Abigail, femeie a credinţei, se distinge prin bunul ei simţ, prin agerimea ei (se grăbeşte: v. 18, 23, 42), prin umilinţa ei, prin devotamentul ei. „Când Domnul … te va pune conducător, ... adu-ţi aminte de roaba ta“, îi ceruse ea (v. 30, 31; compară cu rugămintea tâlharului din Luca 23.42).Abigail primeşte un răspuns care-i întrece toate aşteptările: David o face acum soţia lui. Şi, fără nici un regret, ea îşi părăseşte averile pământeşti pentru a împărtăşi în peşteri şi în deşerturi soarta împăratului respins. Căsătorită anterior cu un neghiob, ea devine însoţitoarea fericită a „omului iubit“: acum, în suferinţele lui, dar după aceea, în împărăţia lui! Ce frumoasă imagine a Adunării, Mireasa lui Hristos, care împărtăşeşte poziţia Domnului ei, astăzi necunoscută şi respinsă de lume, cum este şi El Însuşi, mâine ca să împărăţească cu El în glorie! „Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună“, ni se aminteşte în 2 Tim. 2.12 (vezi şi Rom.8.17).