Potrivit cu Filipeni 4.6, verset citat ieri, actul recunoştinţei este o parte indispensabilă a rugăciunilor noastre. Ana nu întârzie să mulţumească Aceluia care i-a ascultat rugăciunea. Să nu uităm să facem lucrul acesta de fiecare dată când Dumnezeu răspunde rugăciunilor noastre. Însă Ana merge chiar mai departe. Pentru ea reprezintă o ocazie de a-L lăuda pe Domnul cu o frumoasă cântare. Care este tema laudei ei? Sfinţenia lui Dumnezeu (v. 2), cunoştinţa Lui (v. 3), puterea Lui (v. 6), dreptatea Lui (v. 10). Dar, înainte de toate, ea preamăreşte harul al cărui nume îl poartă (Ana înseamnă har) şi al cărui subiect este. Acest har îl ia pe cerşetorul mizerabil (pe tine şi pe mine) din ţărână (imagine a morţii) şi din „gunoiul“ păcatului, pentru a-i da un loc împreună cu Isus, în gloria şi în împărăţia Lui.Cuvintele din finalul cântării vorbesc despre acest Împărat puternic, „Unsul“, care este Domnul Isus. (În Cuvântul lui Dumnezeu, cornul este un simbol al tăriei). Oare ne bucurăm noi, ca şi Ana, de o asemenea mântuire (v.1) şi de un asemenea Mântuitor? Este instructiv să comparăm cuvintele Mariei din Luca 1.46-55 cu această cântare a Anei. Şi Maria se bucura, nu numai de Dumnezeu Mântuitorul ei, dar şi de ceea ce puterea şi îndurarea Lui făcuseră pentru Israel (Luca 1.54).