Când Saul vine la Naiot, David fuge. Totuşi David păstrează încă speranţa că-şi va putea relua locul la curte; de aceea se întoarce pentru a se consulta cu prietenul său, Ionatan. „Prietenul iubeşte oricând şi un frate se naşte pentru strâmtorare“ (Proverbe 17.17). Fiind prieteni încă din zilele fericite, David şi Ionatan vor experimenta cât de scumpă şi mângâietoare este afecţiunea lor reciprocă la momentul când soseşte încercarea.Cu atât mai mult se întâmplă aşa în relaţia noastră cu supremul Prieten. Cum I-am putea noi cunoaşte afecţiunea desăvârşită, dacă n-am avut niciodată nevoie de ea? (Evrei 4.15, 16).Aparent, David nu este mai mult decât un sărman proscris (scos în afara legii), pentru care promisiunile divine ale împărăţiei par să fi fost anulate. Dar credinţa lui Ionatan continuă să vadă în el pe cel care va domni fără nici un dubiu, pe cel ai cărui vrăjmaşi vor fi nimiciţi, inclusiv propriul tată (pe care, dintr-un respect lăudabil, evită să-l numească). Este de remarcat certitudinea cu care Ionatan vorbeşte despre viitor. Tot astfel, cei răscumpăraţi de Domnul Isus recunosc, prin credinţă, gloria Lui minunată şi cunosc că Mântuitorul lor, astăzi urât şi respins de lume şi de prinţul ei, va apărea în curând ca Împărat al gloriei, avându-i pe toţi vrăjmaşii Săi aşternut al picioarelor Sale.