Trimis de tatăl său (asemenea lui Iosif odinioară – Geneza 37.13) ca să afle ştiri despre fraţii săi, David este aici tipul Aceluia care a părăsit cerul pentru a vizita lumea prin har. Astfel David aude provocarea zilnică, insultele aruncate în faţă israeliţilor de către uriaşul filistean. Consternat, întreabă ce se întâmplă. Eliab îl aude şi-l apostrofează pentru curiozitatea lui. Tot aşa, cei vârstnici din adunări îi pot critica pe fraţii şi pe surorile mai tinere în mod nedrept şi fără consideraţie pentru sentimentele lor.Deşi fusese prezent la ungerea lui David, Eliab nu-l ia în serios. El ne aminteşte de fraţii lui Isus care nici ei „nu credeau în El“ (Ioan 7.5).Au trecut patruzeci de zile. Patruzeci este, în Scriptură, numărul care corespunde unei perioade complete de încercare. Dar, vai, realitatea lucrurilor trebuie întâmpinată: În faţa filistenilor nu iese nici o persoană! Nimeni care să-l scape pe Israel! Nici Eliab, cu toată statura lui înaltă (16.7) – el ar fi putut să se ruşineze de laşitatea sa înaintea lui David – nici chiar Saul (acela care era mai înalt decât oricine din poporul său şi învestit ca protector al lor), pentru că Domnul îl abandonase! Dar, pentru credinţa lui David, Goliat nu este decât un filistean ca ceilalţi, deja învins, deoarece a îndrăznit să insulte oştile Dumnezeului celui viu (Isaia 37.23, 28).