Trebuie să veghem asupra cuvintelor noastre şi, în mod special, asupra promisiunilor pe care le putem face. Am văzut ieri consecinţele nefaste ale jurământului necugetat pe care îl pronunţase Saul. În mod inutil el şi-a slăbit armata, a împiedicat-o să finalizeze urmărirea (pentru nimicirea) duşmanului, a determinat poporul să încalce legea cu privire la sânge. O ultimă consecinţă, care însă nu deschide ochii sărmanului împărat mai mult decât celelalte, este condamnarea singurului om al credinţei – viteazul Ionatan. Acesta se află acum în primejdie de moarte, nu din cauza sabiei filistene, ci din cauza poruncii tatălui său! În spatele acestei situaţii putem vedea lucrarea lui Satan însuşi. El încearcă să scape în felul acesta de omul lui Dumnezeu, dar Domnul nu-i permite şi, pentru a-l scăpa pe Ionatan, Se foloseşte de popor. Scena aceasta seamănă cu cea care a urmat înfrângerii suferite înaintea cetăţii Ai (Iosua 7). Dar aici toată vina se află de partea lui Saul, ale cărui nechibzuinţă şi mândrie oarbă sunt la vederea tuturor. Şi, departe de a conta de acum înainte pe Domnul, care-i dăduse victoria, împăratul continuă să se sprijine pe carne, recrutând oameni puternici şi viteji pentru garda personală, o recrutare mult diferită de cea pe care o va face David mai târziu (22.2).