Autoritatea împăratului Saul se va afirma cu ocazia unei victorii asupra vrăjmaşilor poporului. Aceşti vrăjmaşi sunt bine cunoscuţi: fiii lui Amon. Sub ameninţările lor arogante şi crude, locuitorii Iabesului din Galaad se află într-o situaţie groaznică şi aproape fără ieşire. Nu-i vedem întorcându-se spre Domnul; din contră, ar voi să facă o alianţă cu vrăjmaşul! Dar, exercitându-Şi îndurarea, Dumnezeu îi va scăpa prin mâna lui Saul. Aceşti locuitori din Iabes ilustrează într-o manieră frapantă teroarea, ocara şi în final robia mizerabilă care-i aşteaptă pe aceia care fac alianţă cu lumea şi cu prinţul ei (vezi Evrei 2.15). Saul, ca învingător, manifestă unele trăsături de caracter frumoase. Pe lângă zel şi curaj, vedem la el nobleţe, generozitate, clemenţă (v. 13) şi o anumită modestie. Cum era şi corect, el atribuie victoria Domnului. Toate acestea reprezintă un start promiţător! Şi câţi tineri, asemenea lui, n-au avut un început foarte bun! Apoi s-au poticnit la primul obstacol aşezat în cale ca să le încerce credinţa. De ce se întâmplă aşa? Simplu, deoarece această credinţă … n-a existat niciodată!