Cei care sunt mai tineri, fie ca vârstă, fie în credinţă, trebuie să fie supuşi bătrânilor. De ce? Pentru că aceşti supraveghetori au înţelepciunea ce decurge din anii de experienţă în lucrurile lui Dumnezeu. Ei au o cunoştinţă aprofundată şi experimentală a cuvântului lui Dumnezeu. Şi ei sunt cei cărora Dumnezeu le-a încredinţat responsabilitatea de a avea grijă de oile Sale.
Toţi credincioşii trebuie să fie împodobiţi cu smerenie, care este o mare virtute. Moffatt spune: „Puneţi-vă şorţul smereniei." Ce potrivit! întrucât şortul este semnul distinctiv al unui servitor. „Dacă ar fi să aleg două sintagme necesare pentru creşterea spirituală, le-aş alege pe acestea: «Nu ştiu» şi «îmi pare rău» (sau «Iartă-mă!»)„Căci ambele denotă o adâncă smerenie." Imaginaţi-vă o adunare în care toţi membrii au acest duh smerit! În care ei îi stimează pe alţii mai mult decât se stimează pe ei înşişi! În care se întrec în a face muncile de jos! O atare biserică nu trebuie însă să rămână ceva din domeniul fantasticului. Ea poate şi trebuie să fie o realitate.
Dacă nu ar exista alt motiv pentru a fi smeriţi, este de ajuns acesta: Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har. (Petru citează aici din versiunea greacă a textului de la Proverbe. 3:34.) Gândiţi-vă! Dumnezeul cel Atotputernic, opus mândriei noastre şi hotărât s-o frângă, contrastat însă cu Dumnezeul cel Atotputernic, neputând rezista însă unei inimi zdrobite şi căite!