Lucrarea unui bătrân presupune cheltuirea unui mare grad de energie fizică şi emoţională. El trebuie să participe la durerea altora, să consilieze, să mustre, să dojenească, să înveţe pe alţii, să disciplineze şi să prevină. Uneori s-ar părea că este o sarcină ingrată.
Când Se va arăta Păstorul cel mare, presbiterul va primi cununa care nu se poate veşteji a slavei. Sincer să fim, nu ştim prea multe despre cununile care ni le promite Scriptura: cununa bucuriei (1Tesaloniceni 2:19), cununa neprihănirii (2Timotei 4:8), cununa vieţii (Iacov 1:12;Apocalipsa 2:10); şi cununa slavei. Nu ştim dacă vor fi cununi în sens literal, pe care le vom putea arunca la picioarele Mântuitorului; sau dacă ele indică doar gradul de responsabilitate care ni se va acorda în timpul domniei lui Cristos (Luca 19:17-19); sau dacă ele sunt doar faţete ale caracterului creştin pe care le purtăm de-a lungul întregii veşnicii. Dar un lucru ştim că ele vor fi o recompensă amplă pentru toate lacrimile, încercările şi suferinţele pe care le-am trăit aici jos.