Bătrânii sunt bărbaţi maturi cu un caracter creştin, calificaţi să exercite conducere spirituală în adunare. Noul Testament presupune o pluralitate de bătrâni - nu doar un singur bătrân peste o biserică sau un grup de biserici, ci doi sau mai mulţi bătrâni într-o adunare (Filipeni 1:1). Pentru calităţile pe care trebuie să le întrunească bătrânii, vezi 1Timotei 3:1-7 şi Tit 1:6-9. În biserica de la început, înainte ca Noul Testament să fie disponibil în formă scrisă, bătrânii au fost numiţi de apostoli şi de reprezentanţii lor, dar numai după ce trecea timp suficient într-o nouă biserică ca să se dovedească bine că ei posedau calităţile necesare. Astăzi creştinii trebuie să recunoască şi să asculte de cei care au calităţile respective şi fac lucrarea de bătrâni (presbiteri).
Păstoriţi turma lui Dumnezeu care este între voi. Turma aparţine lui Dumnezeu dar bătrânii au primit responsabilitatea de a sluji ca ajutori de păstori.
Nu din constrângere, ci de bunăvoie (textul critic conţine varianta: „după Dumnezeu" în loc de „de bunăvoie". Varianta tradiţională a versiunilor KJ şi NKJV - găsită în textul majoritar şi în TR, se potriveşte cu contextul mult mai bine ca un contrast în vederea constrângerii). Lucrarea de supraveghere a turmei nu este o lucrare la care oamenii să fie constrânşi prin alegere sau numire. Duhul Sfânt pune pe inimă şi sarcina de a face o asemenea lucrare, şi învrednicirea de a o duce la bun sfârşit, iar bătrânii trebuie să răspundă cu o inimă dispusă. Aşa citim la 1Timotei 3:1: „Dacă doreşte un om poziţia de episcop, o bună lucrare doreşte." Legată de învrednicirea divină trebuie să fie disponibilitatea omului.
Nu pentru câştig necinstit, ci cu dragă inimă. Răsplata financiară nu trebuie să fie motivul de a servi ca bătrân (presbiter). Asta nu înseamnă că bătrânul nu poate fi întreţinut de biserica locală; existenţa unor atari „bătrâni cu normă întreagă" este indicată de textul de la 1Timotei 5:17,18. Dar textul înseamnă că un spirit mercenar este incompatibil cu adevărata slujbă creştină.