Tocmai pentru acest motiv - adică justificarea copiilor lui Dumnezeu - a fost predicată evanghelia şi celor morţi. Aici avem din nou un pasaj dificil. Să însemne asta că evanghelia, a fost predicată oamenilor după ce aceştia au murit sau pe când se aflau încă în viaţă? Şi cine au fost aceşti oameni?
Noi înţelegem că acest verset se referă la oamenii cărora li s-a predicat evanghelia pe când erau încă în viaţă pe pământ şi care au crezut în Domnul. Datorită vitejiei lor pentru adevăr, ei au suferit în mâna oamenilor răi şi în unele cazuri au murit moarte de martir. Aceşti credincioşi, deşi au fost judecaţi sau condamnaţi ca oameni în ce priveşte trupul, au fost justificaţi de Dumnezeu. Acum ei se bucură de viaţa veşnică împreună cu El. Ei nu erau morţi când li s-a vestit evanghelia. Dar ei sunt morţi acum, în ce priveşte trupul lor. Deşi oamenii i-au considerat nebuni, Dumnezeu i-a onorat şi duhurile lor sunt acum în cer.
Predicarea evangheliei aduce două rezultate celor care cred: ocara oamenilor şi aprobarea lui Dumnezeu. Barnes explică:
„Scopul urmărit în vestirea Evangheliei către ei a fost ca, deşi ei ar putea fi judecaţi de oameni în felul obişnuit şi daţi la moarte, totuşi cu privire la natura lor mai nobilă şi mai elevată, duhul, ei să poată trăi pentru Dumnezeu.”