Petru insistă că suferinţele trebuie să fie după voia lui Dumnezeu. Zeloţii religioşi ar putea să atragă asupra lor suferinţe prin acţiuni impulsive, lipsite de călăuzirea divină. Cei ce suferă de complexul de martir Îl ispitesc pe Dumnezeu într-un mod care conduce la dezonoare. Dar cărarea adevărată a suferinţei pentru creştini duce la slavă eternă. Având în vedere acest lucru, ei trebuie să continue să facă binele, indiferent cât i-ar costa, încredinţându-şi sufletele credinciosului Creator.
S-ar părea oarecum ciudat că Petru îl prezintă pe Domnul ca Creator aici, mai degrabă decât Mântuitor, Mare Preot sau Păstor. Cristos este Creatorul nostru în sens dublu: noi suntem ai Lui ca parte din creaţia originală şi ca parte a noii creaţii (Efeseni 4:24;Coloseni 3:10). Şi într-un caz, şi-n altul noi suntem obiectele iubirii şi grijii Sale. Este cât se poate de rezonabil ca noi să ne încredinţăm Aceluia care a făcut sufletele noastre şi le-a salvat.