Acelaşi argument este continuat în acest verset, citat din Proverbe 11:31: „Dacă cel neprihănit va fi astfel tratat pe pământ, cu atât mai mult cel nelegiuit şi păcătos!"
Persoana neprihănită este salvată cu greu. Din punct de vedere divin, mântuirea sa a fost cumpărată cu un preţ enorm. Din punct de vedere omenesc, oamenilor li se spune: „Străduiţi-vă să intraţi pe poarta strâmtă" (Luca 13:24). Credincioşilor li se spune că „în împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri" (Fapte 14:22). Cu toate pericolele şi ispitele care-l năpădesc pe creştin, este numai minunea harului divin că el este păstrat pentru împărăţia cerească.
Aşa stând lucrurile, care va fi pierzarea celor care au murit în păcatele lor, nepocăiţi şi nemântuiţi? Găsim o ilustraţie vie a acestui adevăr în următoarea anecdotă ieşită de sub pana lui F. B. Meyer:
„A fost dorinţa fierbinte a unui om sfânt ca moartea lui să fie atât de triumfătoare încât fiii lui neconvertiţi să fie convinşi şi atraşi de puterea evidentă a Evangheliei care să susţină şi să învioreze în pasajul întunecat al văii. În loc de asta, spre marele său regret, duhul lui a zăcut sub un nor; el a fost oprimat de frică şi nesiguranţă; iar vrăjmaşului i s-a permis să-l chinuie din plin. Dar tocmai aceste fapte au fost cele care i-au impresionat cel mai profund pe copiii lui. „Căci", a spus cel mai mare din copiii lui, „ştim cu toţi ce om bun a fost tatăl nostru; şi totuşi vedem cât de adânci au fost suferinţele sale spirituale. Atunci la ce nu ne-am putea aştepta noi, cei care nu ne-am învrednicit deloc să ne îngrijim de sufletele noastre?”