Că acest verset se ocupă în principal de creştin şi relaţia sa cu fraţii şi surorile din cadrul părtăşiei pare evident din îndemnul la unitate şi dragoste frăţească. Celelalte trei îndemnuri ar putea avea o aplicaţie mai largă.

Cuvintele: În sfârşit nu înseamnă că apostolul Petru e pe cale să-şi încheie epistola. El s-a adresat până acum diverselor categorii de indivizi, cum ar fi servitori, soţii şi soţi. Acum, în final, îi are în vedere pe toţi.

Toţi să fiţi în acelaşi gând. Nu se cere prin asta ca toţi creştinii să aibă aceleaşi vederi în toate privinţele, întrucât asta ar fi uniformitate, nu unitate. Cea mai bună formulă este cuprinsă în binecunoscuta expresie: în cele fundamentale, unitate; în cele neesenţiaie: libertate; în toate, dragoste! Noi trebuie să avem compasiune unii pentru alţii. Textual asta înseamnă „să participăm la suferinţa altora" şi îndemnul este deosebit de adecvat când se adresează celor prigoniţi. Sfatul este valabil pentru toate timpurile, căci nici o epocă nu a fost scutită de suferinţe.

Dragostea frăţească. Un autor anonim a scris următoarele: „Providenţa nu ne întreabă pe cine am dori să-i avem de fraţi - căci această alegere s-a făcut în locul nostru. Dar suntem rugaţi să-i iubim, indiferent de predilecţiile şi gusturile noastre particulare. Bine, vei zice, dar asta este imposibil! Nu uita însă că dragostea adevărată nu izvorăşte neapărat din emoţiile tale, cât din voinţa ta. Dragostea nu e constituită atât de mult din sentimente, ci din acţiuni. Nu se manifestă prin cuvinte plăcute, ci prin fapte nobile şi altruiste.”

Miloşi (sau, în engleză: cu o inimă duioasă), adică având o inimă sensibilă la nevoile şi sentimentele altora. Este inima care refuză să fie rece, pasivă, nepăsătoare sau cinică, chiar atunci când este supusă la maltratări.

Smeriţi (sau curtenitori - în loc de „curtenitori" - philophrones, textul critic conţine varianta „smeriţi" - tapeinophmnes). Ambele sunt virtuţi de mare preţ, adecvate contextului; care dintre ele va fi aleasă ca variantă a originalului va depinde de concepţia pe care o va avea traducătorul în privinţa criticii textuale a Noului Testament. Noi urmăm aici tradiţia versiunii KJ.). Pare a fi atât de adecvat să vedem curtoazia inclusă între virtuţile creştine. În mod esenţial, ea înseamnă a te gândi cu smerenie la alţii, a-i pune pe alţii pe locul întâi; a spune şi a face ceea ce este amabil, plăcut, cu bun simţ. Curtoazia întotdeauna îi va servi pe alţii înainte de a se servi pe sine, exprimând apreciere promptă pentru bunătatea ce i s-a arătat. Curtoazia nu este niciodată bădărană, vulgară sau nepoliticoasă.