Versetele 19 şi 20 constituie unul din cele mai enigmatice şi mai intrigante texte din Noul Testament. Ele au format pretextul unor doctrine ne-biblice cum este cea despre purgatoriu, pe de o parte, şi cea a mântuirii universale, pe de altă parte. Dar în rândul creştinilor evanghelici două sunt interpretările cele mai des întâlnite.

Conform celei dintâi, Cristos S-a dus în Hades în duh, în intervalul dintre moartea şi învierea Sa, şi a proclamat triumful lucrării Sale măreţe de pe cruce. Există dezacorduri între susţinătorii acestei concepţii asupra faptului dacă duhurile din închisoare au fost credincioşi, necredincioşi sau şi din unii, şi din alţii. Dar în general se acceptă de către toţi cei din această categorie că Domnul Isus nu le-a predicat evanghelia, căci asta ar presupune doctrina şansei a doua, pe care n-o găsim nicăieri prezentată în Biblie. Cei care aderă la această opinie adesea leagă textul de la Petru 3:19, 20 cu cel de la Efeseni 4:9, unde Domnul este prezentat coborând „în părţile de jos ale pământului". Ei citează asta ca o dovadă în plus a faptului că El S-a dus în Hades în starea Sa fără trup şi că a vestit biruinţa obţinută de El la Calvar. De asemenea ei citează cuvintele crezului apostolilor: „a coborât în iad".

A doua interpretare spune că Petru descrie aici ceea ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, că duhul lui Cristos a fost cel care a predicat prin Noe generaţiei necredincioase de dinainte de potop. Aceştia nu erau în vremea aceea duhuri fără trup, ci bărbaţi şi femei în trup, care au respins avertismentele lui Noe, fiind nimiciţi de potop. Dar acum aceştia sunt duhurile din închisoarea Hadesului.

A doua concepţie este mult mai în ton cu contextul, prezentând cele mai puţine dificultăţi legate de el. Să examinăm pasajul enunţ cu enunţ.

Prin care de asemenea Ei S-a dus şi a predicat duhurilor din închisoare. Pronumele care evident se referă la Duhul de la sfârşitul versetului 18. Noi credem că aici este vorba despre Duhul Sfânt. În epistola de faţă, la 1:1, „Duhul lui Cristos", adică „Duhul Sfânt" este prezentat ca vorbind prin profeţii din Vechiul Testament. Iar la Geneza 6:3, Dumnezeu vorbeşte despre Duhul Său, adică Duhul Sfânt, ca apropiindu-se de limita răbdării faţă de antediluvieni.

S-a dus şi a predicat. După cum am arătat, Cristos este Cel care a predicat, dar El a predicat prin Noe. La 2Petru 2:5 Noe este înfăţişat ca „predicator al neprihănirii". Este rădăcina aceluiaşi cuvânt folosit aici cu privire la predicarea lui Cristos.

Duhurilor aflate acum în închisoare. Aceştia au fost oamenii cărora le-a predicat Noe: - bărbaţi şi femei care au auzit avertismentul că va veni un mare potop, precum şi promisiunea salvării prin intermediul arcei. Dar ei au respins mesajul, pierind înecaţi de potop. Acum ei sunt duhuri fără trup. În închisoare, aşteptând judecata de apoi.

Aşadar versetul ar putea fi amplificat, după cum urmează: „prin Care (prin Duhul Sfânt) El (Cristos) S-a dus şi a predicat (prin Noe) duhurilor aflate acum în închisoare (Hades)."

Cu ce drept presupunem noi că duhurile din închisoare au fost oamenii aflaţi în viaţă în zilele lui Noe? Răspunsul îl găsim în versetul următor: