În ultima parte a versetului 14 şi în versetul de faţă Petru citează din Isaia 8:12b,13, unde se spune: „Şi nu vă temeţi de ce se teme el, nici nu vă speriaţi! Sfinţiţi însă pe DOMNUL oştirilor. De El să vă temeţi şi să vă înfricoşaţi." Cineva a spus: „Ne temem de Dumnezeu atât de puţin deoarece ne temem de om atât demult."
Pasajul din Isaia îl defineşte pe DOMNUL oştirilor drept Cel în faţa Căruia trebuie să ne plecăm cu toată reverenţa. Citându-l, prin inspiraţie de la Duhul Sfânt, Petru spune: sfinţiţi pe Domnul Dumnezeu (textul critic conţine varianta: „Cristos ca Domn" în loc de „Domnul Dumnezeu". Asta ar sugera că Cristosul Noului Testament este Iehova Savaot din Vechiul Testament) în inimile voastre.
A ne pleca cu toată reverenţa în faţa Domnului înseamnă a-L face pe El Suveran al vieţii noastre. Tot ce facem şi spunem noi trebuie să fie după voia Lui, pentru plăcerea Lui şi spre slava Lui. Domnia lui Cristos trebuie să domine toate compartimentele vieţii noastre - în avutul nostru, în ocupaţia noastră, în biblioteca noastră, în căsnicia noastră, în timpul nostru liber - nimic nu poate fi exclus de la domnia Lui.
Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândeţe şi cu teamă. Asta se aplică în principal la acele momente când creştinii sunt persecutaţi din pricina credinţei lor. Conştienta prezenţei Domnului Cristos are darul de a le conferi o îndrăzneală sfântă, inspirându-i pe credincioşi să dea o mărturie bună.
Versetul se aplică şi la situaţiile din viaţa de toate zilele. Oamenii ne pun adesea întrebări care s-ar prea putea să deschidă uşi prin care să le putem vorbi despre Domnul. Noi trebuie să fim gata să le spunem ce lucrări măreţe a făcut Domnul pentru noi. Această mărturie trebuie să se facă şi într-un caz, şi-n altul cu blândeţe şi reverenţă. Nu trebuie să existe nici o umbră de asprime, amărăciune sau uşurătate când vorbim despre Mântuitorul şi Domnul nostru.