Petru îşi reia argumentul, prin întrebarea: „Şi cine vă va face rău, dacă sunteţi plini de râvnă pentru bine?" Răspunsul care se subînţelege este: „Nimeni" Şi totuşi istoria martirilor pare să dovedească că duşmanii evangheliei le fac rău ucenicilor credincioşi.
Există cel puţin două explicaţii posibile ale acestui paradox:
1. În general vorbind, cei care urmează cărarea neprihănirii nu vor fi vătămaţi. O politică bazată pe refuzul de a opune rezistenţă va avea un efect dezarmant asupra opoziţiei. Pot exista desigur şi excepţii de la această regulă, dar în cele mai multe cazuri cel care e plin de râvnă pentru bine va fi apărat de rău prin însăşi bunătatea lui.
2. Chiar şi cel mai mare rău pe care i l-ar putea săvârşi duşmanul unui creştin nu va vătăma cu nimic viaţa lui veşnică. Vrăjmaşul nu poate vătăma decât trupul său, neputându-se atinge de sufletul său.
În cel de-al doilea război mondial un băieţaş de doisprezece ani a refuzat să se înroleze într-o anumită mişcare din Europa. „Nu ştii că avem puterea de a te omori?" au spus ei. „Nu ştiţi" - le-a răspuns el liniştit „că eu am puterea de a muri pentru Cristos?" El avea convingerea că nimeni nu-i poate face nici un rău.