Petru a subliniat obligaţia creştinilor de a fi supuşi autorităţilor şi stăpânilor din lumea aceasta. Acum el abordează chestiunea supunerii soţiilor faţă de soţii lor.
Fiecare soţie trebuie să fie supusă soţului ei, fie că acesta e credincios, fie că nu e. Dumnezeu i-a acordat bărbatului poziţia de cap, şi este voia Lui ca femeia să recunoască autoritatea bărbatului. Relaţia dintre soţi şi soţie este o întruchipare a relaţiei dintre Cristos şi biserică. Femeia trebuie să asculte de soţul ei, după cum biserica trebuie să asculte de Cristos.
Dar în societatea noastră contemporană, această învăţătură este considerată demodată. Femeile ocupă poziţii tot mai ridicate, de exercitare a autorităţii asupra bărbatului şi societatea noastră capătă un tot mai pronunţat caracter matriarhal. În multe biserici, femeile par a fi mai active şi mai talentate decât bărbaţii. Dar Cuvântul lui Dumnezeu rămâne neschimbat. Poziţia de cap a bărbatului este ordinea divină, lăsată de Dumnezeu. Indiferent cât de rezonabile ar părea argumentele, ori de câte ori femeia va uzurpa poziţia de autoritate a bărbatului, exercitându-şi conducerea asupra sa, această situaţie ne-biblică va duce numai la o stare de haos şi necazuri.
Chiar atunci când soţul unei femei este necredincios, ea trebuie să-l respecte, recunoscând că este capul ei. Aceasta va constitui o mărturie pentru el despre credinţa ei în Cristos. Purtarea ei de soţie ascultătoare, iubitoare şi devotată ar putea contribui la câştigarea sufletului său, aducându-l la Mântuitorul. În plus, s-ar putea să-l câştige fără cuvânt. Asta înseamnă că nu e nevoie ca soţia să-i predice tot timpul soţului ei. E posibil ca soţiile care îşi cicălesc soţii încontinuu, turnând cu forţa evanghelia pe gâtul lor, să le facă, de fapt, mai mult rău. Accentul se pune aici pe câştigarea soţului de către soţie prin transpunerea în practică a lui Cristos, prin felul în care îşi trăieşte ea viaţa înaintea soţului, zi de zi.
Dar să presupunem că un soţ se amestecă în viaţa creştină a soţiei sale. Ce trebuie să facă ea în acest caz? Dacă soţul îi cere să nesocotească o poruncă clară a Scripturii, atunci ea are datoria să nu asculte de soţul ei, ci să fie fidelă Domnului. Dar dacă la mijloc este un privilegiu creştin, mai degrabă decât o îndatorire clar definită, atunci ea trebuie să-i fie supusă soţului şi să renunţe la privilegiul respectiv.
Când Petru se referă la soţia creştină căsătorită cu un soţ păgân, el nu aprobă prin asta căsătoria unui credincios cu un partener necredincios. Acest lucru nu este permis de voia lui Dumnezeu. Mai degrabă, apostolul se ocupă de cazurile în care soţia a fost mântuită după ce a avut loc căsătoria. Obligaţia ei este de a fi supusă chiar unui soţ necredincios.