Când a fost provocat, Şi-a păstrat liniştea şi seninătatea. Când a fost insultat, nu a răspuns cu aceeaşi monedă. Când a fost învinuit, nu a răspuns înapoi. Când a fost acuzat, nu S-a apărat. El a fost în chip atât de minunat liber de orice dorinţă de răzbunare. Un autor anonim a scris următoarele:

„Este un semn de cea mai profundă şi autentică smerenie să ne vedem pe noi înşine condamnaţi fără pricină şi să tăcem în asemenea împrejurări.”

A tăcea când suntem insultaţi şi nedreptăţiţi este un mod foarte nobil de a-L imita pe Domnul nostru. Când ne aducem aminte în câte feluri a suferit El, care nu a meritat nici una din aceste suferinţe, cum mai putem să ne simţim îndemnaţi să ne apărăm şi să ne scuzăm când suntem şi noi insultaţi sau nedreptăţiţi?

Când a suferit, nu a ameninţat. „Nici un cuvânt lipsit de delicateţe sau marcat de ameninţare nu i-a scăpat de pe buzele Sale." Poate că agresorii Lui au confundat această tăcere cu slăbiciune din partea Sa. Dar dacă ar fi cercetat mai cu de-a-mănuntul ar fi constatat că nu este slăbiciune, ci tărie supranaturală! Pe ce resurse ascunse S-a bazat El când nu a răspuns la abuzuri neprovocate? El S-a încrezut în Dumnezeu, care judecă drept. Şi noi suntem chemaţi să procedăm la fel:

„Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri, ci lăsaţi loc mâniei lui Dumnezeu; căci este scris: „Răzbunarea este a Mea, Eu voi răsplăti", zice Domnul. Deci, „dacă-i este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci, făcând astfel, vei îngrămădi cărbuni aprinşi pe capul lui." Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine” (Romani 12:19-21).