Nu există nici o virtute în a suferi cu răbdare pentru faptele rele pe care le-am comis. Negreşit lui Dumnezeu nu I se aduce slavă printr-o asemenea purtare. O atare suferinţă nu ne va scoate niciodată în evidenţă ca creştini, după cum nu-i va face pe alţii să devină creştini. Dar când suferim în linişte pentru că am făcut ceea ce este bine, această suferinţă contează, căci este atât de nefirească, atât de ruptă de lumea din jurul nostru, încât oamenii sunt şocaţi şi mustraţi de păcatele lor, ajungând, se speră, prin aceasta la mântuire.