Porunca de a asculta se aplică şi la oficialităţile din gradele subordonate ale ierarhiei, cum ar fi guvernatorii. Aceste autorităţi sunt autorizate de Dumnezeu să-i pedepsească pe infractori şi să-i laude pe cei ce respectă legea. De fapt, autorităţile nu prea au timpul sau înclinaţia de a-i lăuda pe cei guvernaţi, dar asta nu afectează cu nimic responsabilitatea creştinului de a le fi supus! Istoricul Arnold Toynbee a observat că: „atâta timp cât păcatul originar rămâne element prezent în natura umană, Cezar nu va rămâne nicicând şomer."

Desigur, există şi excepţii de la această regulă. Sunt situaţii în care ascultarea nu este indicată. Dacă autorităţile pământeşti îi ordonă unui credincios să acţioneze contrar voii descoperite a lui Dumnezeu, atunci credinciosul are datoria să nu asculte de aceste autorităţi. În cazul acesta, el răspunde în faţa unei autorităţi superioare, el trebuind să asculte mai mult de Dumnezeu, decât de oameni (Fapte 5:29). Dacă este supus unor pedepse pentru nesupunerea sa, trebuie să le îndure cu bărbăţie. Sub nici o formă nu are voie să se răzvrătească sau să caute să răstoarne guvernul sau autoritatea respectivă.

Privită din punct de vedere strict legal, acţiunea de introducere clandestină a Bibliilor în ţările cu regimuri totalitare este o încălcare a legii. Dar cei angajaţi în această acţiune se supun unei legi cu ascendent asupra oricărei legi omeneşti - respectiv poruncii de a merge în toată lumea, vestind evanghelia. Prin urmare, ei nu pot fi condamnaţi de pe temeiuri biblice.

Să presupunem că guvernul îi ordonă unui creştin să se înroleze la armată. Este el obligat să se supună şi să poarte arme? Dacă va considera că acest lucru este în directă contradicţie cu cuvântul lui Dumnezeu, mai întâi va trebui să epuizeze toate opţiunile care-i stau la dispoziţie de înrolare ca necombatant sau ca un „conscientious objector". Dacă toate aceste opţiuni au fost explorate şi găsite nevalabile, atunci va trebui să refuze ordinul de înrolare şi să sufere consecinţele.

Mulţi creştini nu au scrupule de conştiinţă cu privire la participarea în cadrul forţelor militare. Este o chestiune în care fiecare trebuie să fie pe deplin convins în cugetul său, lăsându-le şi altora dreptul de a nu fi de acord cu poziţia adoptată de ei.

Întrebarea dacă un creştin trebuie să voteze sau să se angajeze în politică aparţine altui plan. Guvernul nu cere aceste lucruri, deci nu se pune problema ascultării sau neascultării. Fiecare trebuie să acţioneze în lumina principiilor de conduită şi cetăţenie găsite în Biblie. Şi aici trebuie să acordăm libertate celor cu puncte diferite de vedere şi să nu insistăm ca alţii să fie neapărat de aceeaşi părere cu noi.