În mare parte, restul cărţii 1Petru se ocupă de conduita care trebuie să-l caracterizeze pe creştin în diversele raporturi din viaţa sa. Petru le aminteşte credincioşilor că sunt străini şi călători în această lume şi că acest fapt trebuie să-şi pună amprenta pe întreaga lor comportare. Ei sunt călători în sensul că trăiesc într-o ţară străină, unde nu au drepturile de cetăţeni. Ei sunt pelerini în sensul că sunt obligaţi să trăiască, pentru o vreme, într-un loc care nu este patria lor.
Imnuri de demult, cum este şi cel din care vom cita câteva rânduri, ne amintesc că suntem pelerini pe acest pământ:
Chemaţi de sus şi oameni cereşti din naştere
(Care eram cândva doar cetăţeni ai pământului),
Ca pelerini aici jos, suntem în căutarea patriei cereşti,
A moştenirii noastre în veacurile ce vor veni.
Suntem doar străini aici; de aceea, nu tânjim
După o patrie pe pământ, care Ţie, Doamne,
Nu ţi-a dat decât un mormânt;
Crucea Ta a rupt legăturile ce ne ţineau legaţi
de acest pământ,
Făcându-ne parte de-a Ta comoară,
în strălucite meleaguri cereşti.
James C. Deck
Dar aceste sentimente au dispărut, în mare parte, din imnologia noastră actuală. Când biserica a ajuns să se simtă bine în lumea aceasta, ni se pare că ar fi un gest de făţărnicie să cânte despre experienţa noastră în sferele cereşti.
Când citim îndemnul de a ne feri de poftele cărnii, care se războiesc împotriva sufletului, gândul ne duce imediat la păcatele sexuale. Dar ele au o aplicaţie mult mai cuprinzătoare, referindu-se la orice dorinţă puternică ce este în dezacord cu voia lui Dumnezeu. Aici sunt incluse şi consumul excesiv de mâncare şi băutură, grija prea mare acordată trupului, prin perioade de somn foarte mari, îndârjirea de a aduna bunuri materiale sau alergarea după plăcerile lumeşti. Toate aceste lucruri poartă un război necontenit împotriva bunăstării noastre spirituale, împiedicând deplina noastră comuniune cu Dumnezeu şi întârziind creşterea noastră duhovnicească.