Întrucât sunt părtaşi ai vieţii divine, credincioşii trebuie să se dezbare odată pentru totdeauna de următoarele fapte:

Răutatea (maliţiozitatea) - adăpostirea în cugetul nostru a unor gânduri rele cu privire la o persoană. Răutatea stârneşte antagonismul, creând animozităţi, pică şi resentimente şi făcându-l pe cel ce e cuprins de această maliţiozitate să facă planuri de răzbunare, de vătămare a persoanei faţă de care are această maliţiozitate, dorindu-i să i se întâmple o nenorocire. Lui George Washington Carver i s-a refuzat admiterea la o universitate din pricina faptului că era negru. După ani şi ani (când între timp el şi-a dobândit o mare faimă), Carver a fost rugat să precizeze numele acelei universităţi, la care el a răspuns: „Nu are importanţă", refuzând să nominalizeze acea universitate şi dovedind că nu avea nici un sentiment de maliţiozitate la adresa ei.

Înşelăciunea (viclenia) - orice formă de necinste sau şiretlic (şi cât de mare este spectrul formelor pe care le îmbracă acest păcat!). Înşelăciunea îl face pe cineva să înşele la plata impozitelor, să copieze la examene, să mintă cu privire la adevărata sa vârstă, să mituiască autorităţile şi să încheie tranzacţii dubioase în afaceri.

Prefăcătoria - nesinceritatea, ipocrizia, falsitatea. Ipocrit este cel care se pretinde a fi altceva decât este în realitate. Cel care se preface că are o căsătorie fericită, când, de fapt, în familia lui este un neîncetat front de luptă. El se preface că este spiritual duminica, dar este firesc şi carnal ca o un ţap în zilele de săptămână. El se preface că este interesat de soarta altora, dar la baza adevăratelor sale motive stă interesul propriu, egoismul.

Invidia - gelozia fără perdea. E. W. Vine o defineşte ca un sentiment de neplăcere, de insatisfacţie manifestat de cineva când observă sau aude despre avantajele sau propăşirea altora. Invidia a fost aceea care i-a determinat pe mai marii preoţilor să-L dea pe Isus pe în mâna lui Pilat, pentru a fi omorât (Matei 27:18). Invidia continuă să facă victime şi în vremea noastră. Unele femei pot avea priviri ucigătoare în ochii lor când îşi privesc suratele ce au case mai frumoase, grădini mai îngrijite, haine mai elegante sau talente culinare superioare. Sau un bărbat va lăuda autoturismul nou al unui semen sau iahtul său, pe când în cugetul său va spune: „Las că am să-i arăt eu! Voi dobândi lucruri şi mai grozave decât ale lui."

Vorbirea de rău (defăimarea) - vorbirea pe la spate, bârfele maliţioase, acuzaţiile şi afirmaţiile înveninate la adresa altora. Defăimarea este încercarea de a ne prezenta pe noi înşine într-o postură mai curată, prin azvârlirea cu noroi asupra altora. Ea poate îmbrăca forme dintre cele mai rafinate: „Da, este o persoană admirabilă, dar, vedeţi, are această mare slăbiciune", după care este înfipt cuţitul în spatele acelei persoane. Sau păcatul acesta poate îmbrăca o formă religioasă: „Vreau să aduc la cunoştinţă acest lucru doar la adresa adunării voastre, da ştiaţi că...", după care urmează asasinarea caracterului persoanei bârfite.

Toate aceste păcate sunt încălcări ale poruncii de bază de a ne iubi semenii ca pe noi înşine. Nici nu e de mirare că Petru ne spune cât se poate de apăsat să ne lepădăm de toate aceste păcate.