Nu numai că moştenirea este păstrată pentru creştini, dar ei înşişi sunt păstraţi sau păziţi pentru a putea intra în posesia ei. În viaţa aceasta se poate ca un moştenitor să moară înainte de a se împărţi moştenirea. Dar acelaşi har care conservă moştenirea cerească ne conservă şi pe noi ca moştenitori care ne vom bucura de ea. Cei care au fost aleşi din veşnicie sunt mântuiţi acum în timp şi păziţi pentru veşnicia viitoare. Credinciosul în Cristos este asigurat pe vecie, la adăpost etern.
Dar siguranţa veşnică are două aspecte: unul divin şi altul omenesc. Noi suntem păziţi de puterea lui Dumnezeu - acesta e aspectul divin, dar asta se realizează prin credinţă - acesta fiind aspectul uman. Asta nu înseamnă că cineva este mântuit numai în măsura în care îşi exercită credinţa. Acolo unde este credinţă adevărată, va fi şi stăruinţă, statornicie. Credinţa mântuitoare întotdeauna este însoţită de aspectul permanenţei, al continuării.
Copilul lui Dumnezeu este păzit de puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de pe urmă. Asta se referi la mântuirea la timpul viitor. S-a arătat adesea că mântuirea se prezintă în trei timpuri:
(1) Un creştin a fost mântuit de pedeapsa păcatului în momentul în care s-a încrezut în Mântuitorul (Efeseni 2:8).
(2) El este mântuit zilnic de puterea păcatului, în măsura în care îi dă prilejul Mântuitorului să-Şi trăiască viaţa prin el (Romani 5:10) şi
(3) el va fi mântuit de prezenţa păcatului când va avea loc Răpirea (Evrei 9:28). Trupul lui va fi schimbat şi proslăvit, fiind pe veci eliberat de păcat, boală şi moarte. Această mântuire la timpul viitor cuprinde şi acel timp când sfinţii vor reveni pe pământ cu Cristos, demonstrându-se clar că sunt copiii lui Dumnezeu (1Ioan 3:2).