Versetele 4 şi 5 descriu acest aspect viitor al mântuirii. Când ne naştem din nou, avem nădejdea sigură a unei moşteniri... în cer. În moştenirea aceasta sunt cuprinse toate lucrurile de care se va bucura credinciosul în cer, veşnicia întreagă şi tot ce va fi pus la dispoziţia sa prin Cristos (Psalmul 16:5). Moştenirea este nestricăcioasă şi nepătată; e o moştenire care nu se veştejeşte.
Nestricăcioasă înseamnă că nu poate rugini, că nu se poate fisura; că nu poate putrezi. Este scutită de moarte.
Nepătată înseamnă că moştenirea în sine este în stare perfectă. Puritatea ei nu poate fi ştirbită de vreo pierdere a luciului sau pată. Este scutită de păcat.
Care nu se poate veşteji înseamnă că nu poate suferi fluctuaţii ale valorii, slavei sau frumuseţii ei. Este scutită de ravagiile timpului.
Moştenirile pământeşti sunt - în cel mai bun caz - nesigure. Uneori valoarea proprietăţilor imobiliare scade vertiginos, datorită unor condiţii existente pe piaţă. Alteori testamentele sunt contestate cu succes de părţi care nici nu figurează în ele. Iar alteori oamenii sunt văduviţi de moştenirea ce li se cuvine datorită unor subterfugii de ordin juridic. Dar această moştenire divină nu este supună la nici una din schimbările inerente ale timpului iar titlul de proprietate al credinciosului asupra ei nu poate fi atacat, el fiind păstrat în seiful cu valorile de preţ ale cerului.